Satul Şoimăreşti

AȘEZARE GEOGRAFICĂ
Satul Şoimăreşti, comuna Drăgăneşti, judeţul Neamţ, este aşezat pe malul drept al  râului Moldova, în partea cea mai de vest a podişului Moldovei, care poartă denumirea de podişul Sucevei.
Este situat la limita de nord a judeţului Neamţ, fiind învecinat la Nord-Est cu rîul Moldova, la Sud cu satul Săveşti, la Est cu terenurile comunei Drăguşeni (judeţul Suceava), iar la Vest cu satul Râsca (Tonţi).
Hotare naturale are, aşa cum am mai spus, în partea de Nord-Est, râul Moldova, care face hotar desparţitor cu judeţul Suceava şi judeţul Iaşi.
La Sud se află un râu mic, Râşca, ce se varsă în Moldova dincolo de satul Ungheni, comuna Rauceşti.
Coordonatele geografice:
- latitudine nordică 47 grade 19 secunde
- longitudine estică 26 grade 28 secunde
Satul este străbătut în bună parte de şoseaua judeţeană Timişeşti-Giu1eşti-Boroaia, la distanţă de 14 km de Târgu Neamţ şi de 25 km de Fălticeni.
 
CARACTERIZARE GEOLOGICĂ ȘI MORFOLOGICĂAspectul geomorfologic este o consecinţă a construcţiei structurii geologice.
Întreg relieful este grefat pe formaţiuni sarmaţiene constituite dintr-o alternanţă de argile nisipoase, în care se găsesc intercalaţii de pietrişuri şi unele nivele de calcare neolitice.
În general, sedimentele care alcătuiesc zona satului, dar si zonele limitrofe, au o structură monoclinală cu o uşoara cădere de 4 m pe km, de la Nord-Vest spre Sud-Est.
Pe lângă formaţiunile sarmaţiene, în lungul râului Moldova şi al afluenţilor săi se întâlnesc depozite cuaternare, reprezentate în special prin terasele acestor râuri.
Din punct de vedere genetic, relieful regiunii în care se află satul Soimăreşti împreună cu satele componente comunelor Brusturi şi Drăgăneşti are un pronunţat caracter sculptural.
Luând în consideraţie particularităţile geomorfologice ale acestei regiuni, prof. univ.  C.Martinuc, în 1955, atribuie regiunea de faţă podişului piemontan Suceava- Bistriţa, în timp ce  prof. univ. dr. I. Sârcu, în 1971, o consideră ca pe o suprafaţă a podişului Moldovei, adică subunitatea numiă Oglinzi - Dulceşti. Pentru o mai elocventă redare a reperului geomorfologic al satului Şoimăreşti, trebuie să.avem o viziune mai largă şi a împrejurimilor.

Astfel, întâlnim aici urmatoarele terase ale râului Moldova, terase create de acest râu începand de la sfârşitul Pliocenului şi pe tot parcursul Cuaternarului:
1. Terasa de 140-150 m în sud-estul dealului Crucea (466 m) şi estul Dealului Lebedei (476m).
2. Terasa de 140-150 m la sud-est de Brusturi şi Sud-Vest de Poiana (412-417 m).
3. Terasa de 120 m la sud de Brusturi şi Nord de Brusturi (430-428 m).
4. Terasa de 50-60 m la contactul eolian premontan cu şesul Moldovei între 360- 340 m.
5. Terasa de 35 m în aceeaşi zonă de contact pe linia est de Târzia, Poiana, Brusturi.
6. Terasa de 15-20 m - Terasa Drăgăneşti.
7. Terasa de 4-5 m Terasa Şoimăreşti.
8. Terasa de luncă joasă de 2 m.
9. Terasa de luncă joasă inundabilă de 0,5-1 m.
Şesul inundabil al râului Moldova este orientat NV - SE, cu o lungime de 4-5 km şi o lăţime de 1 şi 3 km, cu o pantă generală de 3-5 grade.
În dreptul satului Şoimăreşti, Moldova are un curs despletit în braţe.

Geologia zonei

În zona în care se află satul Şoimăreşti, în general, în sedimentele de terasă întâlnim următoarea structură: în lojă se află prundişuri de 2-4 m grosime. Urmează nisipuri de 5-6 m gosime, iar în partea superioară a terasei se întâlnesc loessuri de 1-2 m grosime.
Geneza văii Moldovei de pe teritoriul comunei şi implicit a satului Şoimăreşti, evoluţia şi caracteristicile geomorfologice se integrează în mod organic în evoluţia de ansamblu a parţii de vest a Podişului Moldovei. Din studiile şi cercetările de specialitate rezultă că Valea Moldovei a început să se formeze încă din Sarmaţian, deşi dovezi sigure despre vechimea sa există abia de la sfarşitul Pliocenului şi începutul Cuaternarului.
Acestea sunt reprezentate prin terasele fluviale, care, prin paralelismul lor cu albia actuală a râului demonstrează şi păstrează, pe tot parcursul evoluţiei văii, a direcţiei generale de scurgere cu mici devieri locale spre est sau spre vest.
În subsol se găsesc rezerve de balast, cu care se pietruiesc drumurile comunale sau se întrebuinţează la prepararea betonului pentru fundaţiile diferitelor construcţii. Rezervele de balast sunt în special pe o porţiune lată de 600-800 m, de-a lungul râului Moldova, fiind alimentată la fiecare viitură.
Tot în subsol, la adâncimi ce variază între 3-5 m se află pânza de apă freatică ce este destul de abundentă ţinând cont că satul se află în apropierea râului Moldova.
De altfel prospecţiunile geologice au semnalat în aval de satul Şoimăreşti, la „Olăreni" urme de hidrocarburi sub formă de petrol, gaze naturale şi cărbune, care, cine ştie, în viitor ar putea să învioreze viaţa economică a localitaţii. Aceleaşi urme s-au găsit şi pe dealul Drăgăneşti.


CLIMĂ

Din punct de vedere climatic satul Şoimăreşti, ca şi zonele învecinate, se află în punctul climatic al Podişului deluros moldovenesc, acoperit iarna de mase reci ale miniciclonului continental, iar vara de aer cald uscat (climă temperat-continentală). Pe langă aceste caractere generale ale climatului din est şi nord-estul ţării, intervin o serie de factori locali care imprimă. caractere aparte locale. Astfel, lanţul Carpaţilor Orientali prezintă un obstacol în calea maselor de aer rece şi mai umed din vest. Din acest motiv valorile temperaturii aerului cresc pe măsură ce ne deplasăm spre est, iar precipitatiile scad.
Apoi, înclinarea spre SE si SV a terenurilor alături de expunerea estică şi sud vestică a majoritaţii versanţilor văilor, favorizează o încălzire diferită a suprafeţelor teritoriilor faţă de cea a unui relief nefragmentat.
La aceşti factori generali se adaugă şi factorii pur locali, determinând nuanţe locale,
Astfel, prezenţa văilor depresionare largi, sub formă de culoare (Moldova) favorizează scurgerea de-a lungul lor a aerului rece, de nuanţă polară şi subpolară, care menţin temperaturi scăzute, mai ales iarna, dar şi toamna se sesizează: răcirea timpurie a temperaturii aerului, precum şi brume timpurii.
Primăvara aceleaşi fenomene prelungite spre vară, sunt deseori resimţite. Uramărirea valorilor elementelor climatice pentru satul nostru este dificilă, deoarece cea mai apropiată staţie meteorologică se afla la Târgu Neamţ.
O parte din datele meteo despre localitatea Şoimăreşti a fost posibilă în ultimii ani, datorită prof V.Preutu care şi-a instalat la domiciliu un punct meteo cu instrumente proprii ca: pluviometru, giruetă, anemometru, termometre etc.
Pentru aprecierea valorilor principalilor parametrii meteorologici s-a procedat şi la interpolarea acestora între staţiile meteorologice Târgu Neamţ, Roman si Fălticeni situate la extremitaţile sudice, estice şi nordice ale localitaţii. Sursa principală de energie, radiaţia globală, şi care determină principalele fenomene meteorologice poate fi apreciată la 115 K/cm cu variaţii diurne lunare si anuale, iar durata anuală de iradiere este de circa 1850-1950 ore.

Temperatura aerului se prezintă astfel:
- temperatura medie anuală 7,4 grade Celsius
- temperatura medie în ianuarie -4,5 grade Celsius
- temperatura medie iulie 18,5 grade Celsius
- temperatura maximă absolută 32,6 grade Celsius la 15.07.1974
- temperatura minimă absolută -35 grade Celsius la 03.02.1960
- primul îngheţ (medie) 5-15 octombrie
- ultimul îngheţ 16-25 aprilie
Acest microclimat temperat-continental cu valori termice fluctuante, precum şi precipitaţiile reduse din lunile iulie-octombrie, determină şi unele perioade de secetă cum au fost în anii 1945-1946, 1953, 1967, 1983, 1986, 1987 şi chiar în 2003-2004.
Dintre elementele meteo relatate pană aici, variaţiile de temperatură au un rol foarte important în viaţa cotidiană şi în special în domeniul agriculturii.
Am exemplificat astfel ziua de 3 februarie 1960, când în satul Şoimăreşti gerul a fost de -35 grade Celsius, fapt constatat la termometrele locale. Din cauza acestui ger năpraznic, în acel an 1960 au degerat majoritatea nucilor si zarzărilor. O iarna ieşită din comun, troiene ce au atins pe alocuri înălţimi de 3 m, a fost iarna din 1953-1954. Şi iarna anilor 1963- 1964 s-a caracterizat prin viscole. În general, iarna vine cu zapadă abundentă, care se topeşte în mod obişnuit cu 7-10 zile mai târziu decât în localităţile din jur, aşezate pe dealurile Brusturi, de exemplu, sau Forăsti de dincolo de albia Moldovei.

Brumele timpurii dar şi îngheţurile din primavară aproape nu dau greş.
Astfel, pomii fructiferi arareori scapă de aceste brume târzii, care în unii ani cad până în jurul datei de 21 mai. Aşa s-a întâmplat în 1949, când a fost compromisă toată recolta de fructe. În 1953 majoritatea suprafeţelor cultivate cu porumb au avut mult de suferit din cauza brumelor târzii, încât locuitorii au fost nevoiţi să reînsărnânţeze. În 8 mai 1956, din cauza îngheţului au fost distruse toate fructele. Zăpada se aşează în general, cam la începutul lui noiembrie, cu unele excepţii (cazul si în 2004) şi se meţine neîntrerupt pâna la jumătatea lunii martie, când datorită ceţei ce se lasă pe albia Moldovei cât şi vânturilor calde din sud, începe să se topească.
Topirea se face lent şi numai uneori, când soarele încălzeşte mai cu putere, topirea  zăpezii se face mai repede şi atunci provoacă inundaţii. În mod excepţional, au fost şi  cazuri rare lipsite de zăpadă sau cu zăpadă mai puţină, exemplu iarna din 1928, sau cea din 1934, când oile au umblat la paşunat pe câmp şi în luncă aproape toată iarna.
În general, zăpada acoperă tot solul chiar şi atunci când viscoleşte, zăpada fiind spulberată din alte parţi şi depozitată aici.
Obişnuit, grosimea stratului de zăpadă variază între 0,30 m si 0,60 m în iernile blânde.
Pe Valea Moldovei, în 3 din 5 ani zăpada este viscolită şi atunci se formează pe alocuri nămeţi ce ating înălţimea de 3 m.
Cele mai multe precipitaţii atmosferice (258,3 mm) au căzut vara, iar cele mai puţine iarna(77 mm). Apa Moldovei îngheaţă iarna, afară de o ramificaţie a ei ce este alimentată cu apă de izvoare şi care nu îngheaţă decât atunci când frigul atinge -30 garde Celsius. Oamenii
locului numesc această ramificaţie „Topliţa" sau „Gârla rece". Apa din fântâni nu îngheaţă niciodată. Pânza freatică din fântâni se găseşte la 4-5 m adâncime.

Trecerea de la un anotimp la altul se face lent, pe nesimţite, în special trecerea de la  primăvară la vară sau de la vară la toamnă. Primăvara, după ce zăpada se topeşte, începe  o ploaie măruntă, de scurtă durată. Abia în mai încep ploile, care uneori pot fi de durată.
În iunie, iulie, august, precipitaţiile apar sub formă de averse, cu descărcări electrice puternice. Obişnuit ploile vin dinspre NV, uneori dinspre SV şi foarte rar din E. Uneori, ploile de vară aduc grindină care distruge culturile agricole, cum a fost în 1946, 1954-1955.
În 1955, toate culturile agricole au fost distruse. Au rămas doar tuberculii în pământ, cartofii fiind distruşi. Avem totuşi noroc, pentru că grindina nu totdeauna este mare şi mai ales, nu este generală. Ea apare pe fâşii, aşa cum s-a întâmplat şi în ziua de 20 august 2004, ora 17. Dacă se trag clopotele bisericii cu multă putere şi mai ales la sunetele clopotelor împrăştie norii negri aducători de grindină. Astfel, verile sunt frumoase si plăcute la Şoimăreşti, unde pot avea şi căldură mare, şi umbră răcoritoare în luncă şi plajă pe nisipul de la malul Moldovei. Aici vin să facă plajă sau să-şi petreacă sfârşitul de săptămână oamenii, mai ales cei tineri, inclusiv din multe sate.
Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord şi nord-est, care sunt umede , de temperaturi scăzute.
Vânturile din sud-est sunt uscate. Foarte rar bat vânturile din est.
Aparent, s-ar putea crede că valea Moldovei este un ţinut liniştit, lipsit de curenţi şi vânturi.
În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Când zăpada s-a topit în alte locuri, în Şoimăreşti mai persistă încă o perioadă de 1-2 săptămâni, în comparaţie cu satele vecine din sud (Brusturi). Valea Moldovei are aproape tot timpul curenţi puternici. Din cauza curenţilor şi a ceţii, unele plante, unii pomi (pruni, zarzări), viţă de vie nu se pot dezvolta în toată plenitudinea lor.


HIDROGRAFIA

Reţeaua hidrografică permanentă şi temporară este alimentată din ploi şi zăpezi.
Pânzele freatice se prezintă sub formă de benzi cu profiluri deschise la zi, cazul locului numit „Izvoare" din „câmp", cum spun sătenii, în capul satului de-a lungul drumului spre casa locuitorului Gheorghe Drăguşanu, sau apar în fântâni, care în general până la oglinda apei au 4-5 m adâncime. Apa din fântânile din Şoimăreşti are un conţinut moderat de săruri, ceea ce o face potabilă având un PH neutru şi chiar uşor acid.
În Şoimăreşti sunt rezerve foarte mari de apă subterană care până în prezent nu sunt pe deplin valorificate.
Principala arteră hidrografică a zonei satului este râul Moldova, cu lunca bine dezvoltată cu albia majoră în care se produc despletiri ale albiei minore, cu ostroave din prundişuri şi acoperite parţial cu vegetaţie de tip zăvoi, formează limita de nord a satului.
De la ieşirea din zona de orogen şi pană la vărsarea în Siret, râul Moldova are o vale largă care pe unele locuri ajunge până la 3-4 km. Toată albia majoră a acestui râu este capitonată cu un strat gros de prundişuri şi cu uşoare intercalaţii de nisipuri. În constituţia teraselor de asemenea predomină pietrişurile şi bolovănişurile, iar nisipurile şi aluviunile nisipo-argiloase sunt cu totul subordonate.

Râul Moldova (205 km) cu izvoarele în Obcinile Mestecăniş işi adună cele mai multe ape din Obcinile Bucovinei (Moldoviţa, Suha) şi din munţii Stănişoarei (Râşca, Neamţ) pentru a ajunge la Roman în apropiere de debuşarea în Siret, cu un debit de 26,2 metrii cubi/s.
În apropierea satului nostru trece afluentul Râşca. Mai la vale, către Timişeşti, curge un alt afluent al Moldovei, pe nume Ozana sau Neamţul. Toate aceste râuri curg paralele între ele, având direcţia VE.
Regimul hidrografic al acestor râuri este destul de inconsecvent. Toate, când intră în albia majoră a Moldovei, îşi micşorează simţitor debitul, datorită infiltrării. De aceea, multe din ele, vara seacă. La fel şi în perioadele secetoase râul Râşca nu face excepţie. El curge în vecinătatea satelor Şoimăreşti, Râşca şi Dragăneşti. Râul Râşca are albia meandroasă în partea de sud a satului Şoimăreşti.
Primăvara, când zăpezile se topesc brusc, sau în anii ploioşi, acest râu, neânsemnat în anii secetoşi, se revarsă peste mari suprafeţe de cultură aducând pagube însemnate, mai ales fânaţelor din preajma malurilor, mâlindu-le.
În anul 1980, albia principală a râului Râşca a fost abătută printr-un canal în albia Moldovei în dreptul satului Giuleşti, comuna Boroaia.

Revenind la apa Moldovei, deşi are un volum mai mare, nu face atâtea stricăciuni. E drept că şi râul Moldova în timpul primăverii sau în anii ploioşi iese din matcă si se  revarsă peste maluri, dar nu afectează suprafeţe mari de teren arabil. Cel puţin în sat n-a ajuns niciodată satul fiind aşezat pe o terasă care nu se inundă. Volumul de apă dintr-un an rnediu este apreciat la staţia hidrometrică Tupilaţi la 1,03 miliarde ml ,respectiv 33 ml/s debit mediu multianual. Faţă de aceste valori medii debitele extreme confirmă caracteristicile climatului temperat continental. Astfel, debitul maxim istoric înregistrat la Tupilati a fost de 1405 ml/s în 29 iulie 1991 iar debitul minim de 1,46 ml/s în 27-31 ianuarie 1987. Temperatura medie a apei este de 9,5 grade Celsius (Tupilaţi) cu variaţii.
Numărul mediu a zilelor cu fenomene de îngheţ este de 85, din care poduri de gheaţă de 35-40 zile. Uneori podul de gheaţă ajunge la 0,50 m grosime şi chiar mai mult.

Primăvara gheaţa se rupe la mijlocul albiei şi se topeşte treptat. Nu se cunosc cazuri când gheţurile să se oprească şi să formeze zăpoare pe cursul apei.
Apele râului Moldova, cu excepţia unor situaţii accidentale de poluare, pot fi considerate între categoriile de calitate I şi II iar tipul hidrochimic este bicarbonat calcic.


SOLURILE

Evoluţia morfologică a solurilor este influenţată de climă, vegetaţie şi sedimente
În zona satului Şoimăreşti si în zonele limitrofe, un studiu amănunţit al satului nu a fost efectuat pană în prezent, de aceea, la caracterizarea solului ne-am folosit de lucrarea „Solurile României", apărută la Editura Agro-Silvică 1967. Pe baza acestei lucrări cât şi a cercetărilor personale s-a putut stabili că în zonă se întâlnesc solurile din grupa solurilor brune de pădure.
Aceste soluri se caracterizează printr-o mineralizare activă a substanţelor organice, iar compuşii organo-minerali care se formează se acumulează treptat în partea superioară a solului dându-i un colorit brun.
Din grupa acestora se întâlnesc urrnătoarele tipuri genetice:
- Soluri brun-gălbui de pădure, formate pe roci sărace în baze şi evoluează repede spre solurile podzolice;
- Solul brun-acid de pădure, întâlnit pe roci bogate în schelet, conţinând minerale uşoare alterabile. Au o structură granulară degradată şi cu reacţie acidă. Împreună cu primele, aceste soluri ocupă porţiuni limitate;
- Solul podzolic brun, evoluat din solul brun de pădure. Se caracterizează printr-o structură grăunţoasă, puternic degradată. Sub influenţa condiţiilor locale s-au format şi soluri aluviale, pietroase şi nisipoase întâlnite în lungul râului Moldova.

În concluzie, deducem că prin aplicarea îngrăşămintelor naturale şi chimice, ca şi printr-o lucrare raţională a terenului, solul din zona satului Şoimăreşti are o fertilitate bună. Cele relatate, se reflectă în faptul că an de an se obţin cantităţi sporite de recoltă la hectar.



VEGETAȚIA

Din punct de vedere floristic, în zona satului Şoimăreşti si în zonele limitrofe acestuia se găsesc plante din aproape toate familiile sistematice.
În cele ce urmează, ne vom referi la familiile de plante, cele mai reprezentative, indicând, la unele, atât denumirea ştiinţifică a acestora, cât şi denumirea populară, specifică locului.
Dintre plantele de cultură, ponderea mai mare o ocupă porumbul (Zea mays), apoi grâul (Triticum vulgare), ovăzul (Avena sativa), cartoful (Solanum tuberosurn), sfecla de zahăr (Beta vulgaris). Intercalate printre aceste culturi, se află ogoare întregi de lucernă (Medicago sativa) sau de trifoi (Trifolium pratensis).
Până la al doilea război mondial şi puţin după aceea aproape în fiecare gospodărie se cultivă o anumită suprafaţă cu cânepă sau cu in. Aceste plante erau prelucrate, topite, meliţate, toarse şi apoi ţesute în stative.
Acum suprafeţele cultivate cu in sau cânepă au dispărut aproape în întregime. Pe lângă casă, fiecare gospodărie cultivă pentru nevoile proprii următoarele legume şi zarzavaturi: roşii (Solanum licopersicum), vinetele (Solanum melongena), varza (Brass/ca oleraceea), morcovul (Daucus carota), ceapa (All/urn cepa), usturoiul (Allium sativum), ardeiul (Capsicum anuum).
Fasolea (Phaseolum vulgaris) care constituie hrana de bază (alături de cartofi) mai ales în timpul posturilor, ocupă o suprafaţă mai mare decât celelalte legume.
În Şoimăreşti, se cultivă şi mulţi pomi fructiferi, mai ales meri, peri, vişini, cireşi. Unele case au în jur mai multi pomi fructiferi, altele mai puţini, totuşi nu există casă fară nici un copac. Din pricina depărtării de oraş, fructele nu sunt valorificate cum ar trebui. Merele sunt folosite pentru consumul propriu iar din pere, prune, unii fac ţuica.
Arborii din luncă sunt din esenţă moale: arinul (Alnus incana), plopul (Populus alba), salcia (Sal ix alba, S. fragilis), salcâmul (Robinia pseudocacia), teiul (Tillia rubra).
Subarboretul este dezvoltat pe suprafeţe restrânse: măceşul (Rosa Canina), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare).
Pe lângă faptul că cele 44 ha de luncă reprezintă un minunat loc de de agrement, un loc mirific, plin de flori, de tot felul de păsărele, lunca Moldovei este şi o folositoare perdea care apără satul de vânturile puternice şi reci din timpul iernii, iar vara îl apără de arşiţe.
Împotriva curenţilor şi a vânturilor din nord au fost sădite, apoi s-au înmulţit pe cale naturală pe toată valea Moldovei, diferiţi arbori. În dreptul satului Şoimăreşti s-au plantat plopi, salcâmi, sălcii şi chiar tei. Aceşti arbori au menţinut malurile Moldovei, au stabilizat nisipurile, au fost o adevărată perdea protectoare în calea viiturilor.
Plantarea masivă în lunca a avut loc între anii 1970-1973, campanie la care au participat toţi elevii din comună dar şi cu sprijinul unor locuitori. Această campanie de împădurire a fost iniţiată de prof. V. Preutu, care pe atunci era director coordonator al şcolilor din comunele Brusturi si Drăgăneşti.
În perioada 1962-1989, lunca a trecut sub patronajul CAP-ului Drăgăneşti, având regim silvic de exploatare. Conducerea CAP-ului 1-a împuternicit pe locuitorul Anton Taraboanţă să păzească lunca de răuvoitori. Plantată şi păzită, lunca ajunsese o splendoare cu care şoimăreştenii se mândreau foarte tare, iar satele vecine ne invidiau.
După Revoluţia din 1989, prin Legea fondului funciar nr.18 din 1991, lunca de 14 ha a intrat în posesia foştilor proprietari.

Fie pentru că aveau nevoie de lemne şi nu aveau cu ce cumpăra, fie pentru a se răzbuna parcă pe timpul cât au fost deposedaţi de pământul lor de către regimul comunist, ţăranii din Şoimăreşti au început a tăia arborii cei mai frumoşi pentru lemn de foc sau pentru trebuinţe (garduri, duşumele etc.). Lor li s-au adăugat şi răufăcătorii care, deşi nu aveau teren în luncă, tăiau noaptea pe furiş, la întâmplare.
A suferit lunca, dar pe termen lung va suferi şi frumosul sat Şoimăreşti.
Tot de aici, mai ales în trecut, oamenii tăiau nuiele din care işi împleteau gardurile din jurul caselor sau pentru confecţionarea unor coşuri şi coşere. Ne dăm seama cât de importantă este lunca pentru satul Şoimăreşti. Se impune ca cetăţenii care sunt proprietari în luncă să treacă urgent la completarea golurilor, cu puieţi de plop sau alte specii forestiere specifice luncilor. Aşa, s-ar fixa mai temeinic solul.
Vegetaţia palustră este răspândită pe suprafeţe mici, constând în păpuriş, rogoz pe care oamenii le cosesc şi le folosesc la împletitul cununilor de ceapă sau la legatul ,jupilor de porumb.
Vegetaţia acvatică acoperă suprafeţe mici ale bălţilor şi braţelor părăsite, cu lintiţă. Prin ogoarele cultivate, pe mirişti, pe langă plantele de cultură, îşi fac loc o mulţime de buruieni care dijmuiesc recolta, cum ar fi pălămida (Cirsium arvense), pirul
(Agropyrumtriticum), loboda sălbatică (Atriplex tatarica), lăptuga (Lactuca SP.), coada calului (Equisetum arvense), volbura (Calystesia septium), rapiţa sălbatică (Brasica
mohorul (Setaria verticillata).

Prin fâneţe, pe păşuni şi prin poienile din luncă cresc câteva sute de specii de plante în afară de iarbă, bineînţeles, dar noi vom enumera doar pe cele mai des întâlnite, care dau calitate fânaţelor, care dau acel miros atât de plăcut fânului de curând cosit. Acestea sunt: ovăsciorul, firuţa, golomăţul, festuca etc.
Nu este deloc de neglijat faptul că multe din plantele din flora spontană sunt culese de localnici în diferite faze de vegetaţie pentru a le folosi în medicina populară. De exemplu:
Pelinul (Artemisia absinthium) serveşte pentru mărirea poftei de mâncare, în diferite boli de stomac sau la prepararea unor vermicide.
Pojarniţa sau sunătoarea (Herba sanatoria). Ceaiul din florile acestei plante se foloseşte în bolile de stomac şi ficat.
Brusturul (Articum lappa). Ceaiurile din rădăcinile acestei plante au rol uşor purgativ dar si diuretic.
Cimbrisorul de camp (Thymus serpyllum). Sc foloseşte ca expectorant şi antiseptic pulmonar, în tuse convulsivă şi astmă.
Coada şoarecelui (Achillea millefolium). Este indicat ceaiul din florile acestei plante pentru diferite boli de stomac, ficat, măreşte pofta de mâncare, are proprietăţi hemostatice antiseptice.
Pătlăgina (Plantago lanceolata) se foloseşte pentru calmarea tusei şi ca expectorant. Troscotul (Polygonum aviculare) se foloseşte ca astringent în diaree.
Urzica (Unica dioica) se foloseşte ca diuretic, în revigorarea organ ismului primăvara, în întărirea rădăcinii părului.
Lista acestor plante, folosite în medicină, ar putea continua. Toate aceste plante se găsesc în jurul satului, în culturi, fâneţe, în lunca Moldovei şi păşuni.
Atât vegetaţia naturală ierboasă şi lemnoasă cât şi culturile vegetale locale constituie mediul ambient local în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea zilnică populaţia satului.
Covorul vegetal local constituie de fapt pentru locuitori sursa de existenţă directă şi indirectă. Din cele arătate până aici, vedem că şi din punctul de vedere at vegetaţiei, satul Şoimăreşti este un sat binecuvantat de Dumnezeu. Chiar în timpul secetei din 1946-1947, când în ţară au murit mulţi oameni de foame, în Şoimăreşti a fost totuşi ceva recoltă, satul fiind aşezat pe malul apei, lângă lunca Moldovei, adăpostit de arşiţele puternice.


FAUNA
Vieţuitoarele vor fi enumerate în funcţie de biotopuri, dar şi de frecvenţa lor numerică în localitate.
Aşezarea geografică a satului Şoimăreşti, diversitatea formelor de relief şi a nuanţelor climatice se răsfrâng asupra componentei şi repartiţiei teritoriale a elementelor faunistice.
Arealul satului nostru cuprinde, aşa cum am văzut, biotipuri diferite, ca: pajişti, terenuri agricole, luncă. De asemenea, sub aspect faunistic, vom întâlni şi o diversitate de vieţuitoare.
Dintre mamiferele rozătoare, care trăiesc în zonă, amintim următoarele: şoarecul de câmp (Mierotus arvalis), popândăul (Citellus citellus), iepurele de câmp (Lepus evropae us).
Dintre carnivore întâlnim dihorul (Mustela putoris), vulpea ( Vulpes vulpes).
Viaţă subterană duc cârtiţa (Talpa europaea), ariciul (Irinaceus eurapeus).
Lumea păsărilor este şi mai bogată, fiind legată de aşezări, de câmpurile cultivate, de luncă.. Predomină vrabia (Poser domesticus), coţofana(Pica-pica)şi minunata mierlă (Turdus merula), care încântă trecătorii din lunca Moldovei, cucul (Cucullus canorus), privighetoarea (Lucina luscina), uliul găinilor (Accipiter gentilis), nagâţul (Vanellus -ymellus), ce zboară deasupra apelor pentru a-şi procura hrană, turturica (Streptopelia Partur), piţigoiul (Papur major), sticletele (Carduelis carduelis), graurul (Sturnus vulgaris) ciocănitoarea pestriţă (Dedrocopus major).La sosirea primăverii apare şi barza albă (Ciconia ciconia), trec spre nord cocorii (Megalolomis grus) iar toamna se aud ciocârlanii. Mai poate fi intâlnită rândunica obişnuită (Hirundo rustica), tot pasăre rnigratoare, care-şi face cuibul pe sub streşinile caselor. Răpitoarele de noapte sunt reprezentate de cucuveaua (Arthene noctua) bufniţa (Bubo bubo).

Lumea insectelor este destul de numeroasă. Ierburile sunt pline de cosaşi (Lacusta greieri (Gryllus campestris), buburuze (Coccinella sp.)
Numeroase sunt coleopterele (gandacii), iar fluturii înveselesc atmosfera prin coloritul lor şi zborul domol şi neregulat.
Dintre insectele ce atacă diferite culturi agricole, amintim pe cele mai numeroase din zonă.
Carăbuşul-de-mai (Melolontha melotontha), gărgăriţele, diferite afidii (paduchii) gândacul-de-Colorado (Leptinotarsa decemliniata). Acesta a apărut în culturile de cartofi, în satul nostru, în anul 1962. În prezent este cel mai de ternut dăunător al cartofului, dar şi al altaor culturi ce fac parte din aceeaşi familie cu cartoful (Solanacee), respectiv roşiile şi vinetele.
Din clasa reptilelor este întâlnită şopârla verde (Lacerta viridis) iar dintre batracieni intâlnim brotăcelul (Hyla viridis), broasca râioasă, brună sau verde, care consumă multe insecte dăunătoare culturilor.
De foarte mare interes este şi fauna acvatică a râului Moldova. în apele acestui râu se găsesc diferite specii de peşti, cum ar fi: boişteanul, porcanul, cleanul, mreana, ştiuca, carasul, iar în ultimii ani s-au observat şi exemplare de păstrăv.
Peştele din râul Moldova este foarte gustos şi se consumă cu multă plăcere de către locuitorii satelor. Este pescuit cu diferite ustensile ca: volocul, pânza, ostia, undiţa, crâsnicul, etc.

În apa râului Moldova se mai întâlnesc şi alte vieţuitoare acvatice ca: broasca de râu (Rana esculenta), scoica (Uniopictorum), lipitoarea (Hirudo medicinalis), racul (Astacus Fluviatilis) precum şi numeroase insecte acvatice. Din categoria animalelor domestice, ponderea cea mai mare o ocupă bovinele, în special vacile de lapte. În trecut, aproape fiecare bun gospodar avea cel puţin doi boi pe care îi folosea la muncile câmpului. După al II-lea război mondial, o data cu colectivizarea agriculturii şi mecanizarea ei, a dispărut şi creşterea boilor de muncă.
În prezent, în afară de vaci de lapte, sătenii cresc oi, porci şi cai. Din pasiune, la câteva gospodării întâlnim porumbei sau iepuri de casă.
La toate casele, găsim găini, raţe, gâşte, curci şi uneori şi bibilici (pichiri).
Astfel, în zona satului Şoimăreşti, şi în privinţa faunei, se observă o mare diversitate de vieţuitoare din diferite familii zoologice.


PROTECȚIA MEDIULUI

Problema protecţiei mediului, la etapa actuală, este o cerinţa majoră atât pe plan naţional cât şi mondial. Legea nr. 426 din 18.07.2001 are drept obiectiv: „...păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea calitaţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale."
Calitatea mediului este o noţiune complexă, care cuprinde numeroase aspecte ale raportului om - natură. La nivel de comună şi sat au fost şi sunt preocupări pentru protejarea calităţii apei, a aerului, solului, a luncii râului Moldova, a faunei terestre şi acvatice. Cu regret, măsurile luate în acest sens nu totdeauna au fost puse în practică. Prevenirea şi combaterea poluării apei constituie o preocupare majoră a autoritaţilor locale. Totuşi o problemă care ne îngrijorează este obişnuinţa unor cetaţeni de a depozita pe malurile râului Moldova şi a pârâielor ei tot felul de gunoaie şi deşeuri din gospodăria proprie, afectând calitatea apei acestora. Aceste deşeuri constituie focare de infecţie şi dau un aspect neplăcut solului şi luncii. Se impune ca primăria, în conformitate cu articolul 25 din Legea 426/2001, să organizeze amplasarea unor gropi ecologice, vizualizate cu indicatoare.
Sunt şi cazuri, ce este drept, destul de rare, cand unii aşa-zişi „pescari" folosesc clorul pentru a ameţi peştele şi a-l prinde mai uşor, poluând chimic cursul apei, dar şi distrugand un mare număr de vieţuitoare acvatice. Şi pentru că e vorba de faună, trebuie să mai arătăm că în acest loc mirific - lunca Moldovei, au fost semnalate adevarate turme de căprioare găsind loc de ascunziş, hrană şi chiar reproducere.
Din cauza braconajului, uneori au fost nimicite chiar şi ultimele gingaşe şi nevinovate vieţuitoare. Cu aceşti răufăcători, legea nu trebuie să fie tolerantă.
Despre protecţia solului trebuie să spunem că procesele naturale care duc la degradarea lui, sunt procesele de modelare a reliefului, care se desfăşoară cu mai multă. putere decât avansarea proceselor pedoclimatice. Acestea sunt: eroziunea, alunecarea de teren, curgerea, prăbuşirea, aluvionarea.

În zona satului Şoimăreşti, aceste fenomene sunt rare, iar unele chiar inexistente.
Singurul fenomen de degradare a terenurilor este cel de eroziune efectuat de albia râului Moldova, ce se abate spre sat, aceasta şi ca urmare a excavărilor de balast (prundiş) în mod neraţional din malul drept al albiei. Astfel, în urma unei viituri mai puternice a râului Moldovei, în luna iulie 1986, surpările malului albiei au ajuns la 2-3 m de pereţii locuinţelor lui Gavril Sorlescu şi Elena Sorlescu, aceşti localnici find nevoiţi sa-şi mute domiciliul în vatra satului.
Pe viitor se impune amenajarea unei balastiere autorizate, de preferinţă amplasate în aval de locuinţele săteşti.
Plantarea de sălcii, plopi, salcâmi pe malul râului pentru a consolida terenul şi fenomenul de eroziune ar fi fost diminuat.
O formă de distrugere a unor suprafeţe de terenuri agricole o constituie şi degradarea unor drumuri de ţară, devenind impracticabile, formându-se altele, paralele. Acest fenomen nu este greu de remediat, dacă există iniţiativă şi contribuţia celor direct interesaţi.
Despre poluarea aerului poate fi vorba mai puţin, deoarece nici în localitate şi nici în împrejurimi nu există vreo sursă poluantă. Aerul este bogat în ioni negativi, este ozonat şi are un efect tonifiant asupra organismului, ajutat fiind de faptul că temperatura, umiditatea şi presiunea atmosferică au valori medii moderate.
Totuşi trebuie să amintim că în timpul colectivizării, din perioada 1962-1989, aplicarea excesivă a unor erbicide şi insecticide - fungicide, (uneori aplicate şi din avioane utilitare), pe tarlale întinse cultivate cu diferite plante, aerul devenea poluat.
Putem vorbi de o uşoară poluare a aerului datorată circulaţiei rutiere pe drumurile comunale, neasfaltate, în timpul verii ridicându-se adevaraţi nori de praf.
Fenomenele meteorologice pot avea şi ele efecte negative asupra mediului. În fiecare anotimp pot fi intâlnite diferite fenomene meteorologice care afectează culturile din câmp, pomii fructiferi, viţa de vie.
Brumele, chiciura, viscolul, ninsorile abundente, poleiul sunt fenomene ce se manifestă toamna, iarna, primăvara, apoi ploile torenţiale, grindina, vânturile puternice, insolaţia excesivă ce se manifestă vara. Brumele şi îngheţurile timpurii de toamnă (septembrie) dar şi cele târzii de primavară (mai) pot afecta semnificativ unele culturi de câmp, culturile de legume, pomii fructiferi. De exemplu, înghetul din 21 mai 1952 şi bruma din 10 septembrie 1971 au avut un efect distrugător asupra acestor culturi. Iernile geroase şi prelungi, cu temperaturi scăzute şi zăpezi viscolite din anii 1952- 1953,1955-1956,1965-1966,1976-1977,1995-1996, au perturbat transporturile şi diverse activitaţi economice.
Ca o compensare a absenţei zăpezii din iarna 2003-2004, dar şi a gerurilor puternice, este iarna din 2004-2005, când primii fulgi de zapadă au cazut la data de 15 ianuarie 2005.

Atât în luna decembrie 2004, cat şi în primele zile ale lunii ianuarie 2005, au existat adevarate zile de primavară, înregistrându-se în timpul amiezii temperaturi de 17-18 grade Celsius
Influenţa negativă asupra mediului o au şi fenomenele meteorologice din timpul verii, cum ar fi: ploile torenţiale, grindina, insolatiile excesive.
Fenomene de uscăciune, care maresc evaporaţia şi reduc umezeala solului, o constituie vânturile uscate şi fierbinţi. Lipsa de precipitaţii pe timp de 2-3 săptămâni constituie perioada de seceta ce are grave consecinţe asupra culturilor agricole, dar şi asupra vegetaţiei spontane (fâneţe, păşuni). Amintim aici anul 1946, cu o durată foarte mare de secetă, ce a avut efecte grave asupra alimentaţiei populaţiei locale provocând foametea din 1947.
Fenomenul de secetă s-a manifestat şi în anul 2003, când în perioada mai - iunie, nu au existat ploi. În ultimul timp, se observă că perioadele de secetă sunt din ce în ce mai dese şi de mai lungă durată, ca efect al defrişării masive a pădurilor. Tot mai des auzim sătenii folosind expresia: „- Unde sunt ploile şi zăpezile de altădată?" Răspunsul s-ar cuveni formulat astfel: „-Dar pădurile de altădată, unde sunt?".
Nu putem trece cu vederea nici fenomenul când, după perioade de secetă, ca urmare a supraîncălzirii solului, dar şi a aerului, se creează condţii pentru producerea ploilor cu caracter torenţial, însoţite de grindină, vijelii şi descărcări electrice. Exemplificăm aici grindina din 19 iunie 1971, când gheaţa ce avea mărimea unor nuci a distrus suprafeţe importante agricole, afectând grav şi locuinţele (acoperişuri).
Succinta trecere în revistă a situaţiei mediului înconjurător, specifică localitaţii Şoimăreşti, trebuie să fie şi o atenţionare a fiecărui locuitor, de la copil la vârstnic, sa-şi desfăşoare activitatea (în masura în care poate interveni) astfel încât să nu degradeze solul, apa, aerul, să nu epuizeze vegetaţia şi animalele, fiindcă acestea vor avea repercusiuni nedorite.